marți, 31 ianuarie 2023

Dumnezeu doreste sa experimentati schimbarea



 

Nici nu s-ar putea altfel, pentru ca nu putem ajunge la Dumnezeu, cum suntem acum, plini de probleme si negativi. Daca te duci la o petrecere  iti schimbi hainele, dar in fata lui Dumnezeu va trebui sa schimbi, altfel de ''haine''. Cele interioare sunt si lasa mult de dorit. Nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu daca il stapaneste ura, invidia, lipsa iubirii, minciuna, hotia si lista este lunga.

 

 Dar, daca dorim din toata inima noastra sa ajungem la Dumnezeu, rand pe rand vom elimina toate aceste ''haine'' nefolositoare si urat mirositoare. Asa este indicat, ca singura noastra grija sa fim atenti la calea aratata de Dumnezeu,  prin comportamentul si atitudinea noastra sa fim adevarati copii ai Tatalui Ceresc.

 

 El ne priveste cu bunatate si intelegere, aceleasi simtaminte va trebui sa avem si noi, ne priveste cu imensa lui iubire, sa simtim in toata finta noastra acesta binecuvantata iubire. Ea sa ne fie calauza noastra si sa o dorim necontenit. Cand inima noastra va fi plina de Dumnezeu, nimic nu ne va sta in cale, sa facem orice este necesar sa fim alaturi de El.  De aceea ne simtim legati, uniti cu Tatal Ceresc, de la El am plecat si la El ne vom intoarece, indiferent cat timp va trece, tot acolo vom ajunge. Nu neglijati si mergeti pe drumul care te duce unde te indruma Spiritul tau. Dumnezeu ne-a lasat frumosi inca de la inceputurile noastre, de ce acum am strica ce El a facut pentru noi ?, priviti cu atentie acest lucru, greselile se platesc, daca nu respectam caile si invataturile Lui. Sa fim Lumina in permanenta, pentru ca asa am fost lasati inca de la nastere, paziti Lumina care ne-a fost data.

 

luni, 30 ianuarie 2023

Dupa ploaie si furtuna va aparea soarele


 


     De cand lumea asa se intampla, sunt ploi care tin zile insir, sunt reci si toarna mereu si mereu, de zici ca nu se va mai opri niciodata. Seamana mult cu viata noastra de zi cu zi, cand se tin scai de noi tot felul de probleme si necazuri. Daca vom sti sa temperam aceastea prin ganduri pozitive, fapte bune, trairi si respect pentru noi si tot ce a creat Dumnezeu, nu  vor mai fi atat de greu de suportat.

 

Totul in Creatie este bine calculat, numai noi nu stim cum sa mentinem aceasta linie si sa o urmam. Cat de fericiti si bucurosi suntem cand dimineata suntem maingaiati si alintati de razele soarelui, inima noastra se umple de bucurie si fericire. Daca vom sti sa armonizam lucrurile in ton cu legile Divine, viata noastra se va schimba imediat.

F

 

sâmbătă, 28 ianuarie 2023

Efectele ignorantei



 

        O scuza a ignorantei spune ca '' nimeni nu le stie pe toate '' in acest fel se scuza foarte multi. Dar elementele de baza ,nu putem sa le ignoram, nu putem trece nepasatori pe langa ele.

 

Deviza, fac numai ceea ce imi place nu este atat de grozava, avem si anumite indatoriri fata de noi si tot ce este in jur. Sunt lucruri elementare de care sa tinem cont. Nu putem lasa ca ignoranta sa puna stapanire pe noi, nu vom mai fi cu adevarat liberi, datorita ignorarii lucrurilor de baza.

 

Nu se poate ascunde la infinit lipsa de educatie, lipsa cunosterii celor mai elementare moduri de viata, folosind opusul lor. Este doar o amagire ca esti atotstiitor a tot si toate. Exista o vorba '' nu are cei sapte ani de acasa '' Sa facem cumva sa ii dobandim, daca nu stim nu este nici o rusine sa intrebam, doar suntem veniti sa invatam, sa acumulam cat mai multe cunostinte chiar si elementare. Daca vom reusi sa megem dupa legile divine, chiar ca vom reusi sa invatam ceva folositor .

 

vineri, 27 ianuarie 2023

Atentie la ego-ul nostru



 

               Daca cautati '' un prieten '' acela nu poate fi ego-ul nostru, inima, Spiritul nostru daa, dar nicidecum ego-ul. El tot timpul cauta lauda, chiar daca nu este pozitiva, acesta lauda este hrana lui, nu va lasati incantati si amagiti de placerile lui.

 

Multi, foarte multi sunt deosebit de incantati la cea mai mica lauda, care apare din orice domeniul, sa fim atenti ca pe nesimtite se stabileste ,se cuibareste in noi. Nu ii permiteti acest acces. nejustificat, nu il hraniti cu propria iluzie. El este in interiorul nostru asa cum si Spiritul este in noi. Spiritul este parte din Dumnezeu si are rolul lui ,de a ne indruma si calauzi ,sa ajungem de unde am plecat. Pe cand el nu.

 

Daca vom fi sinceri cu noi si vom analiza la justa voloare vom vedea diferenta dintre ele, insa trebuie sa intelegem ca totul se obtine prin munca ,nu prin lauda continua. Apreciem ceva care este adevarat, nu lauzi un om ,pentru lucruri care nu sunt adevarate. sau tu sa accepti lauda de la cei din jur cand stii ca nu o meriti 

joi, 26 ianuarie 2023

ELIXIRUL VIETII



 

              De ani si ani se cauta acest elixir al vietii. Sunt folosite tot felul de metode, se cheltuiesc bani grei pentru acest lucru. Ori cat ai intreprinde, oriunde ai merge in programul fizic, nimic nu va raspunde ca accesul tau in adancul inimii tale .

 

Daca nu reusim sa intelegem, sau nu putem ajunge unde suntem indrumati, stati linistiti , fara nici un fel de grija sau implicare in actiunile fizice inaltati-va constiinta, prin tot ce este pozitiv, gandire , simtire, fapte, cereti indrumare si sprijin in a  va armoniza cu Mintea Universala, uneste-TE cu ea, stai in bratele ei, crede cu tarie in acesta minune cum este numita de noi toti. Acesta nu este alceva decat Dumnezeu in maretia si creatia Lui.

 

Cand vei simti din adancul tau bucuria de a trai , bucuria de a avea o constiinta mare si vei respecta legile divine, vei avea adevaratul elixir al vietii.