joi, 9 aprilie 2026

Cum lucreaza incercarile la nivel personal


 

 


 

                  Ne dorim sa avem o viata linistita, fara griji, o situatie materiala foarte buna, copii cuminti si ascultatori, sa fim sanatosi, dar ne-am gandit ca toatea acestea nu ne formeaza sa fim tari si sa nu picam la primul necaz ce apare, la usa noastra ? Este foarte adevarat ca sunt si din cei care au asa viata, ne intrebam de ce ? o au asa, ca sunt Spirite batrane evoluate, care au trecut prin aceste experiente si acum stiu ce au de facut. Din acest motiv, vor veni incercarile si tentatiile peste noi, sa nu ne suparam si cu rabdare si calm le vom rezolva. Sa nu uitam ca suntem Ingeri pe pamant , care au venit la scoala vietii, ca incercarile sunt pe masura unor Ingeri. Este foarte adevarat ca avem, si Spirite tinere, care vor invata si ei la randul lor. Se va petrece precum copii mici care invata sa mearga, vor avea '' multe cucuie in cap '' pana vor invata sa mearga. De multe ori toate aceste incercari, sunt ca o verificare a noastra, sa ne putem da seama unde am ajuns, ca intelegere, constientizare. Sa avem puterea sa le acceptam fara ura si dispret, sa nu trecem in alta extrema. Toate aceste incercari sunt '' necesare '' tuturor, pana cand lectiile sunt invatate.

 

luni, 6 aprilie 2026

Cuvantul cheie, Fericirea


 

 


             Imbunatatirea vietii noastre este pe buna dreptate, ceea ce toti vrem si ne straduim sa o realizam, cu toate acestea este tot mai greu sa o realizam. De ce oare ? Sa nu uitam ca nenumaratele religii de secole cu dogmele si regulile lor ingradesc acest lucru. Toti adeptii lor , sunt '' impinsi '' de la spate in respectarea cu strictete a tot ce spun aceste religii.

 

Oamenii nu au acces la informatii, desi traim intr-o lume a tehnicii moderne. Este greu de crezut dar aproape nu cunosc ce inseamna FERICIREA, sunt pusi la ''respect '' ca acestea apartin numai conducatorilor acelor religii si nu au dreptul la ea. Procesul de asimilare a acestor fiinite este foarte limitat.

 

Auto-descoperirea si auto-intelegerea sunt aproape inexistente, nu au acces nici la cele mai mici lucruri. Nu este de mirare ca nivelul constiintei planetare este atat de scazut si ne afecteaza pe toti. Ori de cate ori aveti ocazia ajutati-i si aratatile caile care duc la schimbarea lor si tot ce depinde de evolutia spirituala. Sunt si ei trimisi la scoala vietii, dar sunt impiedicati sa ajunga la adevarata evolutie. Daca toti vom face este lucruri minunate ne vom schimba cu adevarat viata pe aceasta planeta.

 

vineri, 3 aprilie 2026

Daruieste dragoste oriunde mergi



 

Cat de frumos este sa fi plin de dragoste si iubire, sau sa fi intr-un grup unde domina o atmosfera placuta, toti se simt bine, si iubirea pluteste printre ei. Asa ne putem face o oaza de liniste si armonie, ne putem incarca cu energii pozitive, ne putem crea chiar noi un ambient placut si in acest mod, suntem in deplina siguranta.

 

 Chiar daca langa noi sunt oameni cu inimile inchise, tristi si plini de probleme, ca pe o binecuvantare sa trimite-ti peste ei iubirea voastra, le va incalzi inimile, vor simti ceva deosebit si poate in acest fel le starnim si lor dorinta de schimbare, si acceptarea iubirii.

 

 Lumea in care traim nu este tocmai frumoasa, singura solutie este ca noi sa o facem cum ne dorim, cum ne simtim bine. Iubirea este imbracata in haine de putere care sfarama toate neantelegerile, inimi tari ca piatra se modeleaza cum doreste iubirea, este solul pacii si al armoniei.

 

 Daruiti iubire si veti fi iubiti. fiti tari si curajosi , voi sunteti indrumati de iubire, deschideti usile ferecate, pentru ca iubiti. Si cand se abat asupra voastra problemele vietii, la fel sa iubiti, toate vin si trec, numai iubirea este vesnica si va ramane mereu. Dumnezeu este iubire, sa-l urmam si noi.

 

luni, 30 martie 2026

Dati vietii un nou inceput


 

 


Sunt situatii cand iti doresti un nou inceput, ne dorim sa se termine o situatie care nu ne mai place, dorim altceva. Nu are nici un rost sa ramanem blocati unde nu mai simtim ca mai facem parte din acel peisaj. Este meritoriu ca ne dorim acest lucru, si nu ne complacem in acea situatie. Dorim sa facem schimbarea, pe care o dorim noi, fara sa tinem cont de ce spun cei din jurul nostru, facem aceasta schimbare pentru ca asa simtim in interiorul nostru. Sunt multe situatiile unde ne punem problema de a interveni, nu mai putem sa suportam o casatorie, dorim sa ne schimbam locul de munca, sau a murit cineva drag noua, nu mai suportam relatiile din grupul din care facem parte, dorim ca viata noastra sa se schimbe complet, am ales alte cai, dorim sa evoluam, sa schimbam tot ce este vechi in noi. Nu mai putem fi un ''pansament'' pentru sufletul nostru, dorim sa-i redam libertatea pe care o doreste, dorim ca sufletul nostru sa zambeasca cu adevarat, nu doar in aparenta.

Rentru a fi o fiinta fericita si implinita , sa poti spune ''astazi am un nou inceput pentru mine sau am inceput ceva nou pentru viata mea''.  Viata este atat de frumoasa si pretioasa incat merita sa luptam pentru ea, sa ajungem in punctul in care stim ca am facut , tot ce am putut pentru a fi mereu, intr-un ''nou inceput'' Chiar daca sunt momente cand suntem tristi, intampinam multe neajunsuri, insa noi suntem curajosi si infruntam totul, pentru ca viata este dragoste, iubire , pentru care putem sa luptam, viata se desfasoara si dincolo de cuvinte. Dati vietii un nou inceput, de cate ori puteti, luptati pentru acest lucru.

 

vineri, 27 martie 2026

Dati libertatea copiilor sa fie ei insisi

   



 

Unde te uiti in jurul tau vezi o multime de copii cu parintii sau bunicii lor, si nu sti ce sa mai crezi, bietul copil nici el nu intelege de ce a mai fost scos afara, in parc , in spatiu special amenajate pentru joaca lor. Ca pe banda rulanta auzi; vezi sa nu cazi, vezi ca este murdar acolo , sa nu te asezi, tinete bine, nu deschide haina, lasa caciula in cap, vezi ca murdaresti pantalonii, si uite asa bietii copii pleaca acasa ''batuti bine la cap'' ca nu mai inteleg nimic din joaca lor. Parinti, dati-le voie si lor sa fie copii, sa faca ce vor si ei...daca nu fac acum ca sunt mici si vor si ei sa faca toate ''nebuniile'' sa simta si ei copilaria lor..atunci cand sa isi puna nisip in cap ? cand vor avea 20 de ani ? Grija excesiva pentru copii le face mai mult rau decat bine, la un moment dat nu mai gandesc copiii , gandesc parintii pentru ei. Colaborarea dintre coplil si parinte , bunic, este cea mai buna metoda, tinandu-l strans in toate actiunile lui copilul, incet, incet incepe sa-si urasca parintii sau bunicii. Sunt suficiente metode de a lasa si libertate copilului, ei doresc mult sa fie iubiti, sa le acorzi atentia cuvenita, sa vorbesti cu el si de ce nu sa te consulti in anumite lucruri care intervin in familiile voastre si in educatia lui. Ei sunt sensibili si tin minte si cele mai mici amanunte pe care noi nici nu le bagam in seama, arata-ti afectiunea pentru ei si iubitii, ca doar sunt ai vostrii. La cea mai mica gresala le aplicati pedepse severe care nu isi au rostul mergand dupa vechile lozinci ''sa ma stie de frica'' daca voi ati fost crescuti in acest mod , nu procedati la fel. Ei sunt generatiile viitorului cum sunt educati de mici , cu mare greutate se vor schimba, ceea ce voi semanati aceea culegeti. Fiecare copil are nevoie de un anume stil de educatie, daca consideri ca nu reusesti sa faci acest lucru , sunt o multime de centre care ofera consiliere in cresterea lor . Dar , mai mult ca orice, cereti indrumare Ingerilor vostrii si veti primi toate indrumarile necesare cresterii lor. Sunt copii vostrii ajutati-i nu le ingreunati viata lor .