De cele mai multe ori avem intentiile cele mai bune, insa nu putem duce la bun sfarsit ceea ce am inceput, pentru ca ne blocam exact cand nu trebuie. Ne intrebam ce se petrece cu noi, de ce nu reusim sa ducem la bun sfarsit ce am inceput.
Ne vine greu sa credem ca numai cand am eliminat tot ce este intunecat si negativ din noi, cand putem spune din toata inima ca putem iubi neconditionat. Ca iertam si acordam tot sprijinul celui de langa noi si suntem deschisi in tot si toate, lucrurile se vor schimba cum nici nu credem.
Acesta este rolul nostru, pentru asa ceva am venit aici pe acesta planeta. Este o scoala grea, care ne va solicita mult, dar stim ca nu ne-am fi angajat la un astfel de salt in evolutie daca nu am fi avut tot semanat cu mare grija in Sufletul nostru. Sa nu uitam el este in permanenta cu noi si vom primi toate indrumarile ca totul sa iasa bine. Putem spune " toate panzele sus, noi le vom urma ''
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu