luni, 24 octombrie 2022

Vibratia noastra poate schimba lumea


 


Daca am fi inteles acest lucru, am fi fost departe acum, nu ar mai exista, razboiae , foamete, lipsa iubirii si a respectului, pentru obtinerea lor noi toti avem o mare contributie si dorim ca toti sa inteleaga acest lucru. Nu vom mai fi nevoiti sa se faca tot felul de manifestatii, sa folosim arme, sa ne uram si inselam. Vibratia este fregventa noastra personala, este samnatura noastra divina. Prin ea se reflecta gandurile noastre interioare, convingerile noastre, a sentimentelor  ce le avem,  grija fata de noi, de cei din jur si a intregii lumi. Cand vibratia va fi cat mai mare, mai aproape de vibratia Spiritului nostru, atunci rezultatele vor fi spectaculoase. Cu cat vibratia este ridicata , cu atat puterea Luminii este mare, nu mai suntem interesati si incercam ca toate gandurile , fricile, neancrederea, faptele urate, lipsa iubirii sa stea departe de noi, le vom inlatura una cate una, pana cand vom fi pe drumul cel bun. Noi suntem mult mai mult decat corpul nostru fizic, acesta este vehiculul nostru, suntem fiinite de Lumina, care am venit sa experimentam pe acest pamant. Suntem in plin proces de ascensiune, cine doreste sa ramana pe aceasta Planeta va trebui sa fie la un nivel foarte mare vibrational, acesta este planul Divin si ne vom conforma lui, nu exista cale de mijloc, nu a fost si nici nu va fi. Ca fiinta cu vibratia mare recunosti Divinitatea din tine si din cei care o au. In plin proces de ascensiune Planetara  este nevoie sa avem cu toti vibratii ridicate, numai in acest mod se vor face modificarile  necesare unei vieti aliniate cu Planul Divin.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu